Nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude

Scandăm în stradă, ne rupem corzile de pe suflet, ne târșâim oboseala și ne ținem capul ridicat către speranța care încă arde vie ”guvernarea poporului, guvernarea pentru popor”. Cu toții ne îmbrățișăm voința și împletim la unison tonalitatea care se ridică din tăria care încă stă în picioare. E dreaptă, înfiptă și bine străpunsă de glasul care se dorește a fi auzit, luat în seamă și primit. Glasul care urmărește un continuu retur de răspunsuri clare, concrete, veridice și REALE. Primește în schimb o ambiguă nepăsare, discursuri fragmentate de promisiuni și omisiuni, care se vor pline de convingere prin gâtlejul care le împunge afară și prin brațele care le coordonează menirea în aer. Un balet intens al ipocriziei și falsității care dirijează muzichia de ansamblu:

”Promitem să, vom face,vom mări, nu vom permite…etc”. Interminabilă serie de cuvinte adâncite de cele mai multe ori la 7 m sub pământ.  Salturi record de la o zi la alta, priorități și planuri de acționare cu noi busole la fiecare 4 ani, chiar și de la o zi la alta. Că de, negustorul știe când și cum să își vândă marfa. Mai departe, să le fie de bine, se vor descurca ” toți pentru unul, unul pentru toți”. Doar că, acel ”unul” dispare din a doua ecuație, nu poate fi pentru toți, cel puțin, nu tot timpul. Numai în anotimpurile electorale, când recolta promisă îl face să rânjească la popor, ca       floarea-soarelui la cercul de foc.

Privirile ne stau ațintite la imaginea schimbării. Pancartele și steagurile alină durerea nepăsării și mărșăluiesc în goană după răspundere. Cele trei culori înalță identitatea primordialului național: suntem români, ne pasă. Așa că, ne implicăm cum știm noi mai bine, mutăm piesele cu furie și lacrimi de frustrare, dar primim batista celui de alături. Avem convingerea că putem continua, nu suntem singuri. Oare?

În astfel de momente, sprijinul suprem poate veni din partea acelora care mediază canalul de informații, care ”se înalță la zei” și care se coboară la ”nevinovați”.  Care dictează sau ordonează. Sau mai simplu, care informează. Dar ei unde sunt? La bucate politice pe care le mestecă cu nesaț, la spectacole de gală unde circarii de profesie răstoarnă prostia în aer, la ședința coordanată în prealabil care șade frumos afișată și detaliată pe ecran. La masa rotundă a ”anumitor jurnaliști”, nu oricine poate pătrunde. Doar aceia ce promit a fi niște ”negustori buni” , niște adevărați războinici ai luminii.

 Și în final…nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude. Chiar și așa, continuăm să mergem, să ne adunăm și să scandăm până la ultimul strop  vocal: “ Suntem mici, dar suntem aici.”

One thought on “Nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s