Înveţi ce ţi se predă

Mereu m-am întrebat de ce unii oameni ajung să practice o meserie pe care nu o au în sânge, pe care nu o resimt din toţi rărunchii şi cu care nu rezonează la orice colţ al gândirii şi al simţirii. Să ne înţelegem, vorbim aici despre conceptul de „meserie”, nu despre vocaţie sau pasiune, ambele culminând cu tesătura de viaţă a unei adevărate cariere. Cele din urmă se manifestă în cazul celor mai merituoşi, îndrăznesc să spun norocoşi şi mai ales, virtuoşi. Însă nu este cazul să continuăm lungul şir de rime pentru a relava simpla idee centrală: nu oricine poate îndrăzni să urce treptele unei cariere şi cu atât mai mult, să ajungă în vârful atestării profesionale desăvârşite. Cei mai mulţi se opresc la jumătatea drumului, alţii poposesc pe drumurile lăturalnice ale nesiguranţei, laşităţii, fricii sau compromisurilor sau alţii realizează că traiectoria aleasă nu este pentru ei şi renunţă. Demn de apreciat şi valorificat, la nivelul de sinceritate absolută, decizia lor: „nu sunt bun, corect, capabil în acest sector de activitate, renunţ. O fac atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”. Atitudine care ar trebui, de altfel, să se regăsească în repertoriul decizional al fiecărui om, fie că vorbim despre o simplă meserie sau despre o ambiţie „pe termen lung”.

Cu toate acestea, iată că există şi diferite personaje, episodice în viaţa noastră, care îşi atribuie diferite însuşiri şi calităţi demne de prestaţia unei anumite funcţii, deşi sunt conturate anevoios, slab şi defectuos. Impactul şi influenţa acestora, în unele cazuri, poate fi fatală, în fucţie de gradul de implicare despre care vorbim. Indiferent că au pretenţia sau curajul de a-şi autoatribui  o anumită etichetă, aceştia au un cuvînt de spus în viaţa noastră, care poate fi transmisibil, în act şi în vorbă.

Dar mă întreb, oare nu este intrinsec obligatoriu ca oricare dintre alegerile de construcţie personală şi implicit, profesională,  pe care le adoptăm şi ni le însuşim, să fie sincere dintr-un unghi multilateral? Atât din perspectiva noastră, cât şi din cea a restului de prezenţe umane? Dacă sesizăm că nu putem presta eficient, corect, demn şi etic o anumită profesie, să renunţăm? Dacă observăm o anumită deraiere, să ne spunem stop şi să încercăm să o corectăm până când timpul de retractare a greşelilor nu se epuizează? De cele mai multe ori, nu sesizăm cât de mult alegerile personale îi pot afecta pe cei din jurul nostru, dacă la baza oricărei ridicări a ancorei nu suntem mânaţi de sinceritate, moralitate şi dispuşi să parcurgem conform regulilor tacite, orice mutare care dictează lungimea evoluţiei noastre.

Actualitatea din peisajul românesc, respectiv episodul în curs de derulare al învăţătoarei care ar fi cerut/luat/pretins şpagă de la părinţi, nu este o premieră sau prima practică „inaugurată” fără autorizaţia deţinătoarei de titlu. Este o bombă cu ceas, o bombă care a explodat prea târziu şi al cărei răsunet se va pierde în negura accesărilor online sau în paginile îngălbenite ale ziarelor, o bombă al cărei fitil se va reaprinde când un alt părinte (fără a-şi divulga identitatea) va alege să ofere jurnaliştilor un material de anchetă care să atragă atenţia pentru scurt timp. Impactul va exista din nou, şocul, mărturiile, dezbaterile aprinse şi editorialele umplute până la sufocare de dispreţ, nervozitate şi revoltă vor reveni cu atitudini aprinse de schimbare. Vor fi capabile şi de mai mult? Vor putea implementa cu adevărat acele măsuri de schimbare, care se vor a fi cortinele de fier ale discursurilor populiste politicianiste? Consider adecvat un răspuns negativ, atâta timp cât particularităţile pozitive nu îşi vor pierde statutul de „excepţii” şi nu vor deveni o practică generală, care să încerce să uniformizeze la un nivel ridicat şi restul de precentaje negative. Cu o floare, nu se poate face primăvară, la fel cum un profesor, demn de a fi numit profesor, nu poate susţine imaginea, textura calităţii de predare a unei anumite facultăţi, dacă restul de „plante” umane (exprimarea dură ascunde mici frustrări interioare datorate experienţelor proprii) se încăpăţânează să îşi reţină seva brută în inerţia limitării, conformării şi nepăsării faţă de cele oferite „pe tavă” discipolilor.

În mometul de faţă, constatăm că avem de-a face cu o ciumă a practicii din învăţământ, cu un microb al educaţiei din grădiniţe, şcoli, licee, facultăţi care adoptă această practică, care a căpătat caractere circulare. Nu este nici primul episod de acest fel, nici ultimul şi cu atât mai mult, nici excepţia care denotă răul întruchipat. Pentru că orice fruct stricat, mai devreme sau mai târziu, îmbolnăveşte şi celelalte ramuri subordonate lui. Pentru că episodul „şpaga” la care asistăm acum nu este nici pe departe viciul suprem din învăţământul românesc, dar cu siguranţă unul dintre acelea care deraiază şi murdăreşte instituţia „predării”.

Experienţa personală,”împrumutată” din cele auzite de la cei care au plecat la studii în alte ţări, precum şi cele observate zilnic m-au determinat să ajung la concluzia că nu orice profesor, învăţător, educator sau cum doriţi să îi spuneţi, poate accede la acest titlu. Aici nu vorbim despre o simplă meserie, nici măcar despre o simplă carieră, aici vorbim despre educaţie, învătământ, formare, creare şi conturare de personalităţi care la rândul lor, vor ajunge poate să facă aceleaşi lucruri. Aici vorbim despre dăruire, dedicare, despre o contribuţie majoră şi esenţială în crearea unor viitoare tipuri umane, de aceea, astfel de tertipuri comportamentale, ca cel al învăţătoarei, nu îşi pot permite să existe în acest segment. Mulţi sunt cei care ajung să practice accidental în această arie sau fără ca măcar să îi înţeleagă premisele de conduită, cu atât mai puţin, desfăşurările ulterioare care să ducă la o concluzie benefică, dacă nu, satisfăcătoare.

Revenind la cele afirmate mai sus, dată fiind situaţia în care se află actuala învăţătoare, discursul său ar fi trebuit să urmeze acel plan care să releve recunoaşterea vinei, îndreptarea celor înfăptuite, asumarea consecinţelor şi renunţarea la insigna de „mentor” al celor mici. În schimb, atitudinea dumneaei trădează aceeaşi teză: „Înveţi ce ţi se predă”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s