Dă-mi jucăria înapoi

Nu trebuie să fii un maestru, un doctor în ale ştiinţelor politice să îţi dai seama că ceea ce se întâmplă în România, de 12 zile încoace, nu seamănă nici pe departe cu nicio teorie, dogmă, subtilitate , tactică sau strategie de conducere “a poporului sau pentru popor” . La fel cum nu trebuie să fii un fin cunoscător al experienţei de viaţă sau al parcursului politicienilor români pe scena pe care performeaza  zilnic, fie că vorbim de instituţii sau mass-media, ca să realizezi că ne distanţăm net de ceea ce se întâmplă pe alte meleaguri, nu că acolo nu s-ar înfiripa astfel de progenituri, însă acolo ele reprezintă excepţia de la regulă, în timp ce, aici, ele încep să facă regula. Toate aceste devianţe morbide încep să deseneze Constituţia purtării, guvernării, pasării eficiente a atribuţiilor, să instituie un văl negru al restructărarilor masive care să le acopere genul incompetenţei,  măsură respectată în ultima vreme mai ceva ca poruncile din Cartea Sfântă.

Am greşit, am modificat, am tăiat,  am restructurat şi rozul cu buline albe va cuprinde cerul. Până când? Până la următoarea restructurare. Adică, până când cerul roz cu buline albe va da “greş” şi ne vom hotorî să schimbăm culoarea. Astfel,  meseriaşii care vopsesc mecanic, care urmăresc comenzile venite “de sus” nu ştiu că, de fapt, cerul nu e roz cu buline albe. Dar poate că stiu, dar nu vor să vadă. Dar poate văd, dar nu vor să afle. Poate că nu vor să afle ce înseamnă implicarea în raport cu scaunul ocupat, poate că nu vor să afle ce prespune efortul  de schimbare reală a  unui cadru legislativ. Poate… pentru că reformele pentru masă sunt impedimente pentru “minorităţi”. Atunci, luăm decizia de ansamblu: ce e pentru imagine, serveşte tuturor. Noi ne prefacem că cerul e roz cu buline albe şi ei se prefac că noi îi credem că nu se prefac.

 Mai departe, cad unii şi vin alţii. Poate mai “viteji”, pentru că refuză să comunice presei stadiul, etapa în care se află şi preferă o tăcere ca de mormânt, în ton cu evenimentul simţit în sufletul lor. Poate le e frică, poate se consideră în termeni şi timpi  “prea rezonabili”  în comparaţie cu cei afişaţi până în acel moment, poate consideră benefică contradicţia cu cele afirmate de” Cel de sus”  şi conflictul de opinii. Total greşit, inutil, penibil, ineficient şi câmpul lexical e vast.

În definitiv,  totul aduce în aceeaşi arenă: “maturitatea”  guvernării aflată într-un stadiu precoce, infantilitatea disputelor verbale, insuficienţa argumentelor valide şi predominant un aer infect de superioritate, o dominantă a plăcerii conferite de apariţiile televizate.  Ca nişte “adevăraţi” actori, îşi duc rolul până la capăt, improvizând la fiecare pas, în funcţie de ora din zi, postul de televiziune şi interesul manifestat pentru un vot în plus. Timpul nu există pentru ei, se dilată, la fel şi răbdarea noastră. Se duce, adună frustrări, agoniseşte în van şi trăsare la câte o vorbă spusă corect, din punct de vedere gramatical şi moral. Dar înghiţim în sec la următoarea dovadă de “cutremur cosmogonic” al raţiunii.

Vedem o “electorală” perpetuă. Un joc cu minţile celorlalţi în care tot ce ei ştiu să zică este: “Dă-mi jucăria înapoi”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s