O săptămână după Colectiv

30.10.2015. 23:17  

Incendiu în club Colectiv. A explodat ceva. Nu se știe ce. Foarte multe ambulanțe. Oameni scoși pe brațe. A venit o prietenă de acolo. Pompieri mulți. Colectiv. Bagi? Mai cer detalii?

Zi-mi câte persoane. Sună-mă!

Stai să mai cer detalii. Explozie. Mulți oameni au fost scoși târziu pe brațe. Probleme din cauza fumului. În jur de 30-40 ambulațe. Și pompieri.

30-40?????? Ambulanțe???

Stai, stai că vorbesc la telefon. Bagă.

Marius a zis că dacă sunt 20-30 de ambulanțe acolo băgăm cu breaking. Vreau să știu dacă sunt 20-30 clar.

…..și a urmat cel mai crunt live text pe care l-am făcut în cei doi ani și ceva de presă. Mi-am apropiat ochii de ecranul laptopului de două ori când am văzut numărul de ambulanțe. Am început să scriu știrea, gândindu-mă numai la acele ambulanțe și la ce s-ar fi putut întâmpla astfel încât să fie chemate în număr atât de mare la fața locului.

Răspunsul a venit după câteva secunde. A fost suficient să îmi ridic privirea către unul dintre televizoare care era dat pe RTV: în prim-plan văd tineri care zăceau pe jos în timp ce medicii de la ambulanță încercau să îi resusciteze. Văd ambulanțe, medici care fugeau, girofaruri, oameni scoși pe brațe. Palme care apăsau piepturile celor întinși pe jos. Cu o imagine ușor tremurândă, cadrele se schimbau parcă la secundă. Din ce în ce mai multe trupuri. Panica nu era numai acolo. Era și în nervul celui care ținea camera.

“Dați-mi telecomanda” – am țipat către colegii mei și am dat volumul la maximum. Am început să scriu. Ca un robot. Nu am asimilat șocul celor văzute decât ulterior. După câteva secunde, Realitatea intră pe Breaking News și avem prima relatare. Reduc volumul la RTV și îl dau la Realitatea la maximum. Scriu. Ridic privirea iar: Arafat la RTV. “Adriana, ia-l te rog!”, strig din nou. Editez ce scrisesem și public. Iau ce îmi dă Adriana, mă uit, până să încep să editez o literă, intră altă relatare dată de un corespondent de la noi: “Andreea, ia-l tu, te rog”. Pun ce îmi dăduse Adriana. În tot acest timp, mă uit la RTV. Nimic nou. Uit să schimb volumul între posturi. Comentariile moderatorilor de la ambele posturi răsunau în toată redacția. Marius către mine:

Să pui știri separate!

Cum să fac știri separate? Stai să conturez ceva!

Adică să pui linkuri de la cele pe care o să le facă fetele!

Ok!

Pe hol, aud lumea alergând. Vocile se intercalau. Forfota se instalează în cealaltă redacție.

Alt corespondent Realitatea intră pe post. “Îl iau!”. Dau volumul la minimum la RTV și încep să tastez. Termin. Văd pe burtieră: “Oprea a ajuns la fața locului”. “Pun!” strig către cei din redacție. Pe Facebook, o altă colegă mă anunță că face o știre separată. Anunț în redacție.

Printre taste, volum, și telecomandă, iau telefonul și sun câteva persoane. “Esti bine??! Ok! Vorbim mâine”. Era tot ce le spuneam. Revin la scris. Deschid site-urile a două agenții de presă. Între timp, pe post este anunțat un prim număr de urgență la care rudele victimelor puteau suna. Îl scriu în știrea principală. “Andreea, te rog fă știre separată”. “Marius, urcă știrea în cub, te rog! E breaking cu asta pe Agerpres”. Iau numărul apoi și îl pun pe Facebook.

Intră altă relatare de la fața locului. “O iau!”. Îmi verific adresa de e-mail să văd dacă am primit ceva. La un moment dat, la “subject” văd ‘incendiu club Colectiv’. Dau click. Proastă alegere. Ajung să văd niște poze pe care nu cred că le voi uita vreodată. Filmele de groază sunt ….un alint. Fotografiile alea redau iadul.

Reușesc să îmi abat atenția: un alt corespondent intră pe post și încep să scriu. Acele imagini cumplite dispar de pe ecran, dar mărturiile reporterilor încep să le înlocuiască. Pe măsură ce treceau minutele, relatările erau din ce în ce mai detaliate. Cuvintele șocau mai tare decât imaginile date pe post. Nu am simțit cum a trecut timpul, ci doar un gol în stomac din ce în ce mai adânc. Am continuat să scriu. După 3 și un pic dimineața, se încheie transmisiunea de la fața locului. A doua zi aveam să o iau de la capăt.

La o săptămână după, rămâne un marș al tăcerii. „Suntem cu 32 mai puțini”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s